Aiud. Colegiul Bethlen Gábor
Autor(i)/Editor(i): KRIZBAI Jenő Anul publicării: 1997 Număr pagini: 20 Dimensiuni: 12 x 19 cm Limba: Maghiară ISBN 973-97772-9-5 Editura: UTILITAS Sponsori: Colegiul Bethlen Gábor Disponibilitate: Pe bază de comandă Preţ: 0.00RON |
|
Seria Monumente Istorice din Transilvania, lansată în anul 1993, prezintă cele mai preţioase exemple ale patrimoniului construit transilvănean legat de cultura maghiară, cu scopul de a atrage atenţia publicului larg asupra valorilor, a patrimoniului şi a responsabilităţilor noastre faţă de acestea. Publicaţiile seriei sunt recomandate în special acelora care în prezent au în proprietate sau utilizează asemenea valori, dar şi acelora care sunt interesaţi de istoria, arhitectura şi arta transilvăneană.
Numărul 28 al seriei Monumente Istorice din Transilvania prezintă Colegiul reformat Bethlen Gábor din Aiud. În 1622, Dieta Transilvaniei întrunită la Cluj a aprobat planul principelui Gabriel Bethlen privind înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior şi astfel a luat fiinţă Academicum Collegium seu Gymnasium Illustre. Colegiul, din cauza atacurilor turceşti din 1658, s-a refugiat prima dată la Cluj, apoi a fost mutat la Aiud de către principele Mihai Apafi I. În 1704 Aiudul a fost devastat de trupele austriece, care au distrus şi colegiul. Reconstrucţia sa a început în 1711, când rectorul Ferenc Pápai Páriz a cerut sprijin financiar de la regele Angliei George I. În urma a mai multor distrugeri, clădirea a fost transformată în repetate rânduri, în prezent având funcţia de şcoală.