Seria Monumente Istorice din Transilvania, lansată în anul 1993, prezintă cele mai preţioase exemple ale patrimoniului construit transilvănean legat de cultura maghiară, cu scopul de a atrage atenţia publicului larg asupra valorilor, a patrimoniului şi a responsabilităţilor noastre faţă de acestea. Publicaţiile seriei sunt recomandate în special acelora care în prezent au în proprietate sau utilizează asemenea valori, dar şi acelora care sunt interesaţi de istoria, arhitectura şi arta transilvăneană.

Numărul 39 al seriei Monumente Istorice din Transilvania prezintă fortificaţiile oraşului Cluj. Prima fortificaţie a localităţii (cetatea de pământ a comitatului) a fost construită pe dealul mănăstirii benedictine din Cluj-Mănăştur, însă în secolele XI-XII, sediul comitatului s-a desprins de instituţia ecleziastică şi s-a instalat în Cetatea Veche, aflată în colţul de nord-vest al fortificaţiei antice Napoca. Cetatea şi satul, distruse în timpul invaziilor tătare, au fost reconstruite şi repopulate cu saşi de către ducele Ştefan al V-lea. Localitatea, care de-a lungul evului mediu a devenit din ce în ce mai puternică, a fost ridicată la rang de oraş liber regal în 1405, din acel moment începându-se şi construcţia „Cetăţii Noi”, care a durat aproape un secol. În secolul al XIX-lea cea mai mare parte a zidurilor şi turnurilor au fost demolate, păstrându-se doar turnul sud-estic al Cetăţii Vechi şi turnurile Pompierilor, Croitorilor, Zidarilor, Tâmplarilor, Cizmarilor, precum şi unele porţiuni ale incintei sudice.